În perioada 17–26 septembrie 2025, Liceul Teoretic „Boris Dînga” din Criuleni a trăit intens Decada Educației pentru Valorile Naționale, o săptămână plină de activități educative și formative.
Împreună cu elevii am desfășurat evenimente variate și deosebit de frumoase: de la deschiderea solemnnă prin emisiunea radiofonică, la „Copacul Valorilor”, unde fiecare clasă a lăsat un mesaj despre ceea ce ne reprezintă ca popor, până la „Comoara bunicilor”, prin care am adus în fața elevilor obiecte de patrimoniu și tradiții autentice.
Am celebrat eroii și modelele noastre, am îmbinat arta cu educația prin ateliere muzicale, iar în cadrul maratonului de poezie și proverbe elevii au demonstrat creativitate și dragoste pentru cuvântul românesc. Totodată, ne-am unit forțele pentru a arăta că faptele bune contează, colectând produse alimentare pentru cei mai nevoiași. Am încheiat săptămâna cu privirea îndreptată spre viitor, prin emisiunea radiofonică „Viitorul european”.
Această decadă a demonstrat că elevii noștri sunt implicați, curioși, dornici să învețe și să păstreze valorile naționale, dar și să construiască un viitor mai bun.




